O după amiază perfectă. Venit de la muncă, un duș, servit masa, apoi tolănit pe canapea dau drumul la televizor și încep să sar din post în post n speranța că voi găsi ceva interesant.Paharul de bere rece și spumoasă îmi ține companie. Din neant sau de niciunde vin și mă pleznesc peste urechi niște cuvinte tare ciudate și pe moment de neînțeles:
– Stai toată ziuă cu telecomanda în mână și cu berea la bot! Nimic nu ești în stare să faci în casa asta! Nici măcar un cui nu ești în stare să bați!
Un pic buimac și nedumerit după lovitura primită, încep să calculez în minte: robinetele de la baie sunt ok, cele de la bucătărie la fel, prizele funcționează, becurile sunt în regulă, gunoiul dus, hainele puse la locul lor. Ce mama naibii mai am de făcut eu, ca bărbat, în casă la ora asta?
Mă ridic și ma îndrept hotărât către dulapul cu scule și încep sa cotrobăi după cuie și ciocan. Tocmai mi-a venit o idee!
– Ce cauți acolo? Ce faci cu ciocanul ală acum?
-Am să pun pe perete tabloul cu maică-ta că și așa stă de mult timp pe șifonier. Ce naiba, un cui pot să bat și eu!
Și dăi și bate și bușește și hodorogește. Zid de beton armat nu glumă. Un cui s-a dus pe apa sâmbetei deja, încerc cu al doilea. Și iar încep cu bocăniturile și încep și vecinii cu bocăniturile în țeavă. Dar nu mă las, nu m-a făcut pe mine un cui! Acum încep și bocănituri în ușă, dar nu le dau importanță!
– Dar du-te să vezi cine este la ușă, doar nu m-oi duce eu! Ești bărbat, ce naiba!
Cobor de pe scaun, ciocanul îl țin încă în mână, preventiv, și mă îndrept către ușă. Vibra. E cineva nervos, îmi zic! O întredeschid precaut. Vasile era roșu de la efort și de la nervi. Nici nu am deschis bine ușa că a deschis el gura:
– Dar, mă animalule, acum ți-ai găsit tu să bați cuie? Tu nu te gândești că avem copii de culcat, că suntem și noi obosiți?
– Stai vecine un pic să îți explic! Nevastă-mea m-a acuzat că nu sunt în stare să bat nici măcar un cui și am luat-o în serios și vreau să pun pe perete un tablou cu soacră-mea!
-Aaaa! Păi de ce nu zici așa! Și eu o mai pățesc din când în când! Totuși, mai ai mult?
– Două lovituri și gata!
Mă întorc la muncă, două lovituri precise și chipul mândru al soacrei atârnă frumos pe perete. Victorie!
– Vezi că l-ai pus strâmb! Ți-am zis eu că nu ești în stare să bați un cui !Nu-l muta acum! Lasă-l așa!
Mă întorc pe canapea la telecomanda mea și la berea ce se trezise deja. Un zâmbet îmi apare pe față. I-am făcut-o!
——————————————————————————————————–
Fragment dintr-un capitol al cărții ce nu va fi niciodată tipărită : Viața la bloc – povestiri științifico-fantastice cotidiene !
Foto: © Caraman | Dreamstine
5 comentarii la „Un cui”
Si eu mai patesc ceva in genul asta dar cuvintele ei suna cam asa: “Da, mai fa si tu ceva in casa asta. – Ce? intreb eu. – Pai nu stiu da mai fa si tu ceva!”
Păi trebuie să faci ceva, doar ești…..meșterică 🙂 !
Aici m-ai prins 🙂 dar mai sunt momente in care vreau sa mesteresc doar o doza de bere… sau mai multe.
trebuia să-ncerci cu bormașina. nimic nu e mai plăcut decât zgomotul de bormașină pe la 10 seara.
În primul rând nu am bormașină :), iar în al doilea rând puteam să fiu dat în judecată pentru plata drepturilor de autor de către cei de la Mercador !