Haine împăturite,cărți așezate frumos, ceva bănuți. Așa a început un vis.

Autocarul ne-a purtat lin spre destinație, imaginile derulându-se ca un film prin dreptul geamului.După câteva ore,vreo 8,ajungem în stație. Coborâm și luăm un taxi. Mai sunt vreo 20 de km până acasă.

Ne aștepta liniștită, prăfuită și singuratică.Am deschis ușile și un aer ușor închis ne-a întâmpinat.Am deschis toate ferestrele și ușile și am lăsat-o  oră să se aerisească.

Așa a început o perioadă de liniște din viața mea. Fără ” influențe” din exterior, internet, televizor, fără frigider, fără apă caldă permanent, cu o toaletă în curte, cu fântâna în grădină. Simplu, fără lux, fără confort. Un mod de viață uitat de noi ăștia de la oraș, dar atât de pur și curat încât ma marcat mental. Nu că eu aș fi fost crescut în puf sau că nu aș fi trecut și prin perioade de trai simplu, sau că am parte de nu-știu ce lux acasă.Pur  și simplu acum am ajuns să pot să conștientizez acest lucru. Ne complicăm atât de mult traiul nostru, încât uităm de unde am plecat, uităm că în esență nu avem cine știe ce mari nevoi ca să putem trăi. Inventăm mereu pretexte pentru a ne satisface apetitul de a avea tot mai mult, mai mult, mai mult, tot………….. Ce este prea mult, strică. Un proverb uitat dar adevărat și care are aplicații în toate activitățile noastre.

Sunt multe de zis și scris despre această perioadă plăcută prin care am trecut. Însă a sosit și timpul să fac cale întoarsă.

Deschid ușa blocului, urc scările. Ea mă aștepta acolo. Era plină. Cutia poștală era îndesată de scrisori, facturi, etc………

-Trezirea la realitate! Gata cu huzurul! La muncă!, parcă îmi strigau toate în cor.Vrei confort, vrei condiții bune de trai, vrei să fii conectat la informații, vrei mai mult, etc…….? Atunci plătește!

Și din păcate plătim cu timp, îl consumăm pentru aceste lucruri importante cică pentru noi, dar…………se duce, se duce…………… Și noi când mai trăim?

Trezirea la realitate!