General

Trei doamne și toate trei…

Pentru unii viața într-un birou poate părea perfectă. Vii la birou, muți, scrii, răsfoiești niște documente, pleci la ora fixă, salariul intră sigur pe card. Ce viață! Realitatea crudă este că doar pare. De venit, vii la birou, dar atât se potrivește. Restul….

Câmp de luptă! La ora 7 deja sunt luat în vizor de ” inamic”. O privire cu subânțeles de genul ” Acu’ se vine?” este numai bună pentru a-mi  începe ziua sub cele mai bune auspicii. Dau un ” Salut! ” scurt, ca să se observe că sunt grăbit, și mă strecor în birou, mă contopesc cu scaunul meu drag, îmi arunc fugitiv privirea stânga-dreapta și mă apuc de lucru. Dar nu singur, pentru că nu voi reuși singur în acest „război” zilnic. Scot la bătaie aliații, sau mai corect spus aliatele. Sunt niște doamne drăguțe, care m-au plăcut de la început și cu care am făcut un pact de întrajutorare reciprocă. Nu ne vede nimeni ? Atunci să vi-le prezint și vouă:

AgrafaDoamna acesta cu bucle se numește Doamna Agrafă, și nu este așa cum  credeți doar un simplu produs de papetărie. Dânsa se ocupă cu ordinea și disciplina pe birou. Nimic nu are voie să fie alandala sau aruncat de colo-colo. Fiecare foaie, bucată de hârtie sau document trebuie să fie la locul lui, așezat frumos, ordonat. Nu odată am fost apreciat pentru grija cu care îmi țin documentele pe birou, chiar dacă au fost doar aprecieri verbale! Și meritul nu este al meu!

tăvița A doua doamnă este prietena cea mai bună a celei de sus. Se numește doamna Tăvița. Una organizează, alta depozitează! Echipa perfectă pentru mine, nu se ceartă, nu se bârfesc, fac treabă și atât. Riguroasă și cu principii, Tăvița nu face niciun compromis. Pe primul rând formulare, pe rândul doi emailurile citite și necitite,  iar pe ultimul rapoartele zilnice. Ca la armată. Și cu ochii închiși știu de unde sa iau o anumită hârtie sau un anumit raport.

Pix-AcvilaȘi cu voia dumneavoastră, ultima, dar nu cea din urmă ca importanță, madam Acvila. Face parte din numeroasa mea familie de pixuri, dar îmi este cea mai dragă. Subțirică la mijloc, ușurică și îndemânatică, se descurcă de minune pe orice suprafață îmi vine mie să scriu. Și de multe ori săraca a scris chiar pe șervețele nazale sau pe pungi de plastic. Dacă mi-a venit o idee, mi-o captează din zbor, știe foarte bine ce însemnă să am lipsă de inspirație !

Trei doamne și toate trei mă ajută în lupta zilnică ce se dă în biroul meu. Și ele mă fac să plec cu fruntea sus , chiar dacă la o oră după programul normal, și să pot spune ” La revedere!” celui care se uită după mine și mai ca nu îmi zice ” Deja pleci? ” .

Logo-vectorial-stampile-onlineAcest articol a fost scris pentru SuperBlog 2013

Orice opinie este binevenită

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.