Recunosc, sunt un pofticios! Aș fi în stare să mănânc și pietre dacă îmi face cu ochiul vreuna! Nu știu de ce, dar mi-a plăcut întotdeauna să încerc lucruri noi, măcar odată. Multe nu mi-au plăcut și nici nu am să le mai încerc, iar altele mi-au ajuns la suflet. Însă, iar nu știu de ce, am o atracție mai specială pentru gustul mâncărurilor din copilărie.

Nu erau mâncăruri sofisticate, dichisite, împopoțonate cum sunt unele din ziua de astăzi, dar chiar aveau gust. Și acel gust persistă peste timp și mă fac câteodată să doresc să fiu din nou copil. Nu aveam o mâncare anume preferată, dar cel mai mult îmi plăcea să mănânc la bunica, neapărat cu lingură de lemn, mâncare de fasole gătită în ulcică de lut la gura sobei. Simplă, fără carne, fără cârnați sau ciolan, doar cu o mână de verdeață aruncată în ulcică și atât. Stătea câteva ore bune în jăraticul strâns în gura sobei până să fie gata, dar așteptarea era bine meritată. Mămăliguța era alt accesoriu obligatoriu, puțin călduță, tăiată cu ața în felii asimetrice și cu o ceapă zdrobită cu sare. Hmmm! Îmi vine apă-n gură numai când mă gândesc!

La aceste lucruri simple poftesc, dar nu mai sunt timpurile acelea! De unde să iau eu acum ulcica de lut și sobița? Acum ne-am modernizat, tehnologia a avansat, toți producătorii îți încântă privirea cu tot felul de oferte. Dar gustul? Pot oare aceste cuptoare incorporabile din ziua de azi să recreeze condițiile din sobița bunicii?  Au tot felul de funcții care mai de care mai utile, nu zic, sunt mai ușor de folosit, mai sigure, aproape că pot găti singure, însă oare pot ele să-mi satisfacă pofta?

Întrebări pe care mi-le-am pus și al care încă nu am găsit răspuns. Probabil, dacă voi utiliza mai mult aceste aparate incorporabile, voi găsi acea setare ideală care să îmi permită să recreez acel gust al copilăriei. Probabil! Momentan  înghit în sec  și chiar dacă am încercat să îmi satisfac pofta ce-am poftit, rămân cu încercarea și cu zicala : Mai pune-ți pofta-n cui!

Articol scris pentru SuperBlog2013