Soarele îmi trimite o rază printre jaluzeaua ruptă. Se joacă obraznic peste pleoapele mele încă grele și obosite.Mă irită. Pun pătura în cap și sper să adorm. Imediat,ca un făcut, începe să urle ceasul.. E deja ora 7.’ Hai că poți ‘ îmi zic și mă arunc în papuci.Clătinându-mă și cu pași nesiguri mă îndrept spre ușă. Ceva e schimbat parcă. Nimic. Mi-se pare, ușa tot din lemnul acela scorojit este făcută și tot scârție. Trebuie să o ung într-o zi! Trag aer în piept. O prospețime mă învăluie instantaneu. Aer curat, un pic rece, dar curat. Cobor de pe prispa casei și pornind ușor pe alee mă îndrept spre fântână. Cumpăna scârție și ea. Găleata se ridică ușor cu picuri mari de apă curgând din ea. Trebuie să o schimb și p’asta.

Umplu cădița și încep să mă clăbucesc bine.Revigorat, mă întind și oasele obosite pocnesc încet.Intru din nou în casă și mă schimb în hainele de lucru, Pantofii negri, bine lustruiți, sclipesc în soare.Bună treabă am făcut! Mă sui pe bicicletă și pedalez cu sârg înspre oraș. Clădirile par pustii, șoselele la fel. Stâlpii de semafor încă mai sunt în picioare chiar dacă sunt ruginiți și nu mai funcționează de 10 ani. De atunci…… Dar nu vreau să îmi aduc aminte.

Ușa biroului era larg deschisă.Arunc un  ‘Bună ziua’ și mă trântesc pe scaun. Evident n-am primit răspuns, doar sunt primul, dar obișnuința,ce să-i faci! Îmi i-au în primire colile de scris, mașina de scris și rolele de indigou. Am de transcris astăzi 200 de pagini până la amiază așa că încep să tastez ca un  roboțel. Curierul care vine diseară trebuie să ia în primire ziarul de mâine și nu am timp de pierdut.

În țăcănit de taste,amintiri încep să își facă loc prin fața ochilor. Ce simplu era atunci…..! Bătrânul laptop cumpărat de la un magazin on-line, promoție serioasă, zace acum plin de praf pe dulap, dar ce bine și-a făcut treaba! Un articol nu îmi lua mai mult de 30 minute la scris, și apoi click și gata, era publicat pe blog sau transmis pe mail-ul redactorului șef dacă era scris pentru ziar. Amintiri, de atunci……….

O muscă mi-se așează pe frunte și mă aduce din nou cu picioarele pe pământ. La timp, trebuie să schimb foaia. Sorb o gură de nes făcut cu apă rece.N-am cum să încălzesc,că doar nu fac acum focul pentru o cană de cafea! Dacă aveam curent……! Iar mă apucă nostalgia. Îmi arunc privirea în jur. Ce viață agitată era pe aici! Toți se foșneau care încontr-o, unul vorbea la mobil, altul vorbea pe chat cu agenții de pe teren, alții… Freamăt, viață, tumul……..

George, băiatul de la IT, mare figură mai era.Era atât de pasionat de munca lui încât mereu căra după el gentuța cu procesoare de ultima generație, memorii, surse, hdd-uri, plăci video și alte zdrăngănele d’astea. ” Ce faci, bă cu astea după tine , mereu?” îl întrebau mereu colegii. ” Sunt copilașii mei, nu pot să îi las acasă așa că îi car mereu după mine! Dar oare cine mă întreabă de „sănătatea” lor, când apare o urgență,nu voi ?” Râdem cu subînțeles și ne întoarcem la treburile noastre. ” Hai că trebuie încheiată ediția, da-ți din mânuțe mai repejor! ” se aude vocea redactorului șef.

Zdrang! Am ajuns la capătul rândului, clopoțelul mașinii de scris mă aduce din nou la realitate. Of, ce realitate! Fară curent, fără electronice, fără electrocasnice, fără confortul cu care ne obișnuisem. Au trecut 10 ani de atunci……..

Poate că a fost o nouă șansă!

Am scris acest articol pentru SuperBlog 2012