E o atmosferă rece. Norii au cuprins tot cerul și învăluie totul într-o nuanță gri, apăsătoare. E o zi de noiembrie, o zi de 13. Nu sunt superstițios, dar e o zi importantă pentru noi. După ani de muncă, de vise și speranțe, a venit timpul să ne vedem împlinită o dorință arzătoare.

Emoțiile sunt atât de puternice încât își fac prezența la fiecare gest, la fiecare cuvânt, la fiecare idee. Adaugă un tremur ușor, palpabil, un  ” nod în gât” . E plăcut acest sentiment,îți dă acei fiori în stomac, fluturași cum li se mai spune. Plec grăbit de la serviciu, mă arunc în taxi. Drumul pare interminabil cu toate că destinația e la max 10 min. Pentru mine trec 10 ore. Ajung la timp, nu aveam cum să întârzii, era impardonabil. Ne salutăm, ne strângem mâna si intrăm înăuntru. Era cald sau așa mi-se părea mie.Îmi dau jos haina.Palmele încep să îmi transpire. Doamne ce emoții! Doamna din fața noastră își făcea treaba cu un calm desăvârșit. Arăta ca o stâncă de piatră, fără gesturi, fără rictusuri, nimic, doar degetele albe,subțiri, delicate alunecau pe tastatura calculatorului. Aveau o viteză incredibilă!

Cu un gest mecanic ne înmână câte o copie. O citesc ca pe o scrisoare de amor. Încuviințez dând ușor din cap.Îmi oferă un stilou vechi și semnez. semnez, semnez. Aș fi în stare să nu mă mai opresc din semnat! Este a noastră!

Ne strângem din nou mâna și ne luăm la revedere.Eram puțin buimac, dezorientat.Scot telefonul și o sun. Vine în zece minute,am timp să cumpăr un buchet de flori.

Ne întâlnim și ne prindem de mână. Îmi oferă un sărut discret. Toată fața ei emana o bucurie ce mă învăluia cu o căldură moale. Mergem în tandem, cu pași mici. Urcăm. Cheile îmi tremură în mână.
Intrăm.Mobila veche frumos aranjată ne întâmpină tacută. Pe măsuța rotundă de lemn observăm un prosopel de mătase roșie. Acoperea ceva. Lângă,o carte poștală.

” Să vă iubiți precum ne-am iubit noi, să vă respectați cum ne-am respectat noi, să aveți grija de ea cum am avut noi”

Ridic încet prosopul de mătase roșie. Două căni, două pliculețe de ceai și o poveste, ambalate într-o cutie elegantă de lemn, precum o cutie de bijuterii veche.

Pun ibricul pe foc, apa clocotește imediat. Torn apa fierbinte peste pliculețele de ceai, ne cuibărim în vârful patului, cu cănile aburinde în mână. Suntem fericiți, suntem noi doi și căsuța noastră.Prima zi în căsuța noastră.

Mulțumesc în gând fostei proprietărese, o doamna distinsă care a știut să facă din această zi una memorabilă.

De 6 ani, pe 13 noiembrie servim o cană de ceai, noi doi, în căsuța noastră, în vârful patului.

Am scris acest articol pentru SuperBlog 2012