General

Nelămuriri duminicale

nelamurire duminicala

nelamurire duminicalaAzi după o tură prin oraș, pe lângă niște cumpărături m-am ales și cu două nelămuriri. Ambele le-am cules de pe stradă, deci se poate spune că sunt folclor stradal 🙂

Prima este vorba despre înjurături. E drept că mai toți înjurăm, ne înjurăm între noi din când în când, dar de ce să înjuri un animal când știi sigur că nu te înțelege?

O persoană astăzi către un câine care lătra:

-Marș! ‘Tu-ți gura mătii!

Ce să cred eu despre acea persoană, că este zoofil?

Nelămurire: Și dacă mă-sa amărâtului acela este:rotweiler

Nu vreau sa mă gândesc la urmări!

Apoi, ajuns lângă blocul unde locuiesc, văd pe unul care făcea grătar sub umbrelă (picura un pic). Și venea un miros de macrou de îți muta nasu’. Îl întreb politicos de ce se chinuie cu grătarul pe ploaie. Răspuns:

-Păi, e Dragobetele și trebuie să sărbătorim tradițional! Apoi mai este și o surpriză pentru nevastă-mea, că îi place tare mult peștele!

Vai ce surprinsă o să fie ! Și ce o să-l strângă în brațe! Și o să-l pupe! Romantism nu glumă!

Aș fi pus o poză cu grătarul respectiv, dar la cât fum scotea nu aveam vreo șansă să vă pot arăta ceva

Nelămurire: Cum naiba poți să crezi că un grătar îți poate satisface nevasta?

Să aveți o duminică frumoasă și fără nelămuriri !

 

Orice opinie este binevenită

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.