InternetMedia

Linux nu este Windows !

După cum probabil știți, sunt un utilizator de sistem de operare bazat pe Linux, mai precis folosesc de aproape 2 ani Kubuntu ( versiune Ubuntu cu interfața KDE ). De multe ori am fost pus în situația de a explica diferențele dintre unele sisteme de operare, în special dintre Windows și cele bazate pe GNU/Linux.

De curând a apărut un document pe internet care explică destul de clar aceste diferențe și care a fost preluat și tradus în mai multe limbi. Pentru limba română s-au ocupat membrii comunității Ubuntu România : srbux2009, Jedi_Pi_Asimov și wladypauly. Fișier HTML creat de aimond. Le mulțumesc public pe această cale.

Pentru cei care doresc mai multe detalii despre Ubuntu pot accesa pagina ubuntu.ro 

Articolul original este aici http://linux.oneandoneis2.org/LNW.htm.

Știu că este un articol destul de lung , dar cred că ar fi bine să-l citiți,măcar pentru o informare corectă asupra acestui aspect. Traducerea articolului:

În articolul următor mă refer la GNU/Linux și alte programe libere cu sursă deschisă (FOSS) cu termenul generic „Linux”. E mai ușor de citit.

GNU/Linux nu este Windows

Dacă ai ajuns pe această pagină, cel mai probabil ești un utilizator nou de Linux care are ceva probleme cu trecerea de la Windows la Linux. Asta e cauza multor probleme – așa apărut și acest articol. Multe probleme specifice provin din dificultatea trecerii la Linux, așa că pagina este împărțită pe secțiuni specifice.

Problema nr. 1: Linux nu este identic cu Windows
Ai fi uimit cât de mulți se plâng de acest lucru. Trec la Linux crezând că este un fel de versiune cu sursă deschisă a Windows-ului, asta li se spune cel mai adesea de către utilizatori zeloși de Linux. Este o speranță paradoxală, totuși.

Motivele concrete pentru care oamenii încearcă Linux sunt din cele mai variate dar motivul general se reduce la un lucru: ei speră ca Linux să fie mai bun decât Windows. Principalele etaloane de măsurare a succesului sunt costul, alternativele, performanța și securitatea. Sunt și altele, dar fiecare utilizator de Windows încearcă Linux în speranța că va fi mai bun decât ceea ce are deja.

Aici e problema.

Logic este imposibil ca un lucru să fie mai bun decât altul și în același timp să-i fie identic. O copie fidelă poate fi identică dar nu și mai bună. Așadar, când ai dat o șansă Linux-ului sperând să fie mai bun, sperai inevitabil să fie diferit. Prea mulți ignoră acest fapt și consideră fiecare diferență dintre cele două sisteme de operare ca fiind un eșec al Linux-ului.

Să luăm, de exemplu, actualizările de drivere: în general, un driver de Windows se descarcă de pe pagina web a producătorului, dar în Linux se face actualizare de kernel.

Aceasta înseamnă că în Linux, o singură descărcare și actualizare îți oferă cele mai noi drivere disponibile pentru calculatorul tău, pe când în Windows trebuie să navighezi pe mai multe pagini web și să descarci fiecare driver individual; e o metodă diferit și nu e rea, ce-i drept, dar mulți se plâng că nu așa erau obișnuiți.

Sau, poate un exemplu mai grăitor este Firefox: una din cele mai cunoscute povești de succes din domeniul open-source (sursă deschisă). Un navigator de web care a făcut furori în lume. Are succes pentru că este o imitație perfectă a Internet Explorer-ului (IE), cândva cel mai popular navigator web?

Nu, a avut succes pentru că era mai bun decât IE și era mai bun pentru că era diferit. A venit cu răsfoire în tab-uri, semne de carte „live”, bară de căutare integrată, compatibil cu formatul PNG, extensii de blocare a reclamelor și alte lucruri excelente. Facilitatea „Caută” apare în bara de unelte din josul paginii și returnează rezultatele căutării în timp ce tastezi, colorându-se cu roșu atunci când nu sunt rezultate ale căutării. IE nu avea tab-uri, nu avea funcționalitate RSS, barele de căutare erau disponibile prin extensii de la terțe părți și avea un dialog de căutare care necesita un clic pe „OK” pentru a începe căutarea și un clic pe „OK” pentru a închide mesajul care spunea că nu s-a găsit nimic. Iată, deci, un argument clar al succesului unei aplicații cu sursă deschisă care este mai bună prin faptul că este diferită. Dacă FF era o clonă a IE, s-ar fi pierdut în obscuritate; iar dacă Linux ar fi fost o clonă a Windows-ului – s-ar fi întâmplat la fel.

Prin urmare, soluția la problema numărul unu: reține că acolo unde Linux pare familiar și identic cu ceea ce erai obișnuit, nu înseamnă că este ceva nou și îmbunătățit. Acceptă-l pentru acele lucruri care sunt diferite pentru că numai așa are o șansă să strălucească.

Problema nr.2: Linux e prea diferit de Windows

Următoarea problemă apare când oamenii se așteaptă ca Linux-ul să fie diferit, dar unele diferențe sunt prea mari pentru ei. Probabil cel mai bun exemplu este imensa varietate de opțiuni pe care o au utilizatorii Linux. În timp ce un utilizator obișnuit de Windows are interfața clasică sau XP a sistemului de operare (SO), cu Wordpad, Internet Explorer și Outlook Express instalate, un utilizator obișnuit de Linux are de ales dintre sute de distribuții, dintre mediile grafice Gnome, KDE, Fluxbox sau mai știu eu ce, cu vi, emacs sau kate, Konqueror, Opera, Firefox sau Mozilla, și tot așa mai departe.

Un utilizator de Windows nu este obișnuit să aibă atâtea variante din care să aleagă doar pentru a utiliza normal un sistem. Întrebări exasperate de genul „Chiar trebuie să fie atât de multe chestii din care să aleg?” sunt foarte frecvente pe internet.

Linux chiar trebuie să fie atât de diferit de Windows? La urma urmei, amândouă sunt sisteme de operare. Fac același lucru: pornesc calculatorul și oferă ceva pe care poți rula diverse aplicații. Sigur nu ar trebui să fie mai mult sau mai puțin identice?

Privește problema din perspectiva asta: du-te afară și uită-te la câte feluri de mașini merg pe stradă. Toate sunt proiectate cam cu același scop: să te ducă din A în B, pe drum. Observă diferitele tipuri și modele de mașini.

Dar, poți să zici, mașinile diferă foarte puțin: toate au pedale, volan, schimbător de viteze, frână de mână, geamuri și portiere, rezervor de combustibil… Dacă poți conduce o mașină, le poți conduce pe toate!

Destul de adevărat. Dar n-ai văzut și oameni conducând motociclete, nu mașini?

Trecerea de la o versiune de Windows la alta este ca trecerea de la o mașină la alta. De la Windows ’95 la Windows ’98, nu prea mi-am dat seama de diferență. De la Windows ’98 la Windows XP a fost o schimbare mai mare, dar nimic important.

Dar trecerea de la Windows la Linux e ca trecerea de la mașină la motocicletă. Amândouă sunt sisteme de operare/vehicule. Amândouă pot utiliza aceleași resurse hardware/drumuri. Amândouă oferă posibilitatea de a rula aplicații/a te duce din A în B. Dar utilizează două abordări fundamental diferite pentru a face toate astea.

Windows-ul/mașina nu este protejată contra virușilor/furtului dacă nu instalezi un antivirus/încui portierele. Linux-ul/motocicleta nu are viruși/portiere, deci este complet sigur și dacă nu instalezi un antivirus/încui toate portierele.

Sau, din cealaltă perspectivă:

Linux-ul/mașina a fost din start conceput(ă) pentru mai mulți utilizatori/pasageri. Windows-ul/motocicleta a fost conceput(ă) pentru un singur utilizator/pasager. Fiecare utilizator de Windows/motociclist este obișnuit să aibă controlul total și permanent asupra calculatorului/motocicletei. Un utilizator de Linux/pasager din mașină are controlul calculatorului/mașinii doar de pe contul de administrator al sistemului/de pe locul șoferului.

Două abordări diferite pentru a atinge același scop. Fundamental diferite. Ambele au puncte tari și puncte slabe, dar acestea diferă de la una la alta: sigur, cu mașina poți căra toată familia și bagajele din A în B, are mai mult spațiu și mai multe locuri. Motocicleta poate duce doar un singur om din A în B, dar cu un consum mai redus de combustibil și fără a fi prea afectată de blocaje rutiere.

Sunt multe lucruri care nu se schimbă dacă treci de la mașină la motocicletă: tot îți trebuie combustibil, mergi pe aceleași drumuri, tot trebuie să respecți regulile de circulație (să oprești la semafor/STOP, să semnalizezi la schimbarea direcției de mers, să respecți limita de viteză).

Dar sunt și multe lucruri care se schimbă: șoferii de pe mașini nu trebuie să poarte căști de protecție, motocicliștii nu au centură de siguranță. Șoferii învârt de volan ca să ia curba, motocicliștii trebuie să știe să se încline în șa. Accelerația la mașini este o pedală pe podea, la motociclete este pe ghidon.

Un motociclist care încearcă să ia curba cu o mașină doar înclinându-se vor avea probleme mari foarte repede. Utilizatorii de Windows care vor să-și folosească priceperea și obiceiurile actuale pe Linux se vor confrunta cu multe probleme. De fapt, utilizatorii avansați de Windows au mai multe probleme cu Linux-ul decât utilizatorii cu experiență mai puțină sau deloc. De obicei criticile foarte vehemente de genul „Linux-ul nu e gata pentru desktop încă!” vin din partea utilizatorilor vechi de Windows care cred că dacă ei n-au fost în stare să treacă la Linux, un utilizator mai puțin experimentat nu are nicio șansă. Dar e tocmai pe dos.

Așa că, pentru a evita problema nr. 2: Nu presupuneți că dacă aveți experiență cu Windows-ul automat înseamnă că vă veți descurca și pe Linux: când treceți pentru prima dată la Linux, sunteți începător.

Problema nr. 3: Șocul cultural

Problema specifică 3a: Există o cultură

Utilizatorii de Windows se află, mai mult sau mai puțin, într-o relație de tipul client-furnizor: plătesc pentru software, pentru garanții, pentru asistență și altele. Se așteaptă ca programele să aibă un anumit nivel de funcționalitate, prin urmare sunt obișnuiți să aibă drepturi cu privire la programele lor; au plătit pentru asistența tehnică și sunt îndreptățiți să-și ceară drepturile. De asemenea, sunt obișnuiți să interacționeze mai degrabă cu entități decât cu oameni; au încheiat contracte cu o firmă, nu cu o persoană.

Utilizatorii de Linux sunt mai aproape de conceptul de comunitate. Nu trebuie să cumpere programele, nu trebuie să plătească pentru asistența tehnică. Descarcă software gratuit și pentru a obține ajutor folosesc mesageria instant sau forumuri web; ei interacționează cu oameni, nu cu firme.

Ca să mă exprim delicat, un utilizator de Windows nu va fi neapărat îndrăgit dacă își menține vechea atitudine când intră în lumea Linux.

Cea mai frecventă cauză a divergențelor este interacțiunea online: utilizatorul de tip „3a”, nou în Linux, cere ajutor în legătură cu o problemă. Când nu obține ajutor la nivelul așteptărilor, începe să se plângă și să ceară mai mult ajutor – pentru că așa proceda cu asistența tehnică plătită. Problema, însă, este că în acest caz asistența nu se plătește. Este vorba de un grup de voluntari inimoși dispuși să ajute pe cei care au probleme. Noul utilizator nu poate avea pretenții de la voluntari, la fel cum cineva care beneficiază de un act de caritate nu poate pretinde donații mai mari de la contributori.

În mod asemănător, un utilizator de Windows este obișnuit să folosească software comercial. Companiile producătoare nu lansează un software pe piață până nu e fiabil, funcțional și îndeajuns de prietenos cu utilizatorul. Așadar, la asta tinde să se aștepte un utilizator de Windows de la un software: să înceapă cu versiunea 1.0. Dar un software de Linux este de regulă lansat chiar după ce a fost scris: acesta începe cu versiunea 0.1. În acest fel, cei care chiar au nevoie de funcționalitatea programului o pot avea foarte devreme iar dezvoltatorii de software interesați pot da o mână de ajutor la îmbunatățirea codului; în același timp, comunitatea este la curent cu tot ce se întâmplă.

Dacă utilizatorul de tip „3a” are probleme cu Linux, se va plânge: programul nu e la standardul dorit și crede că are dreptul la anumite așteptări; nu-i va reveni buna dispoziție la răspunsuri sarcastice de genul „Dacă eram în locul tău ceream returnarea banilor”.

Așadar, pentru a evita problema specifică 3a, reține că nu l-ai plătit pe dezvoltatorul de software și nici pe cei care îți oferă asistență tehnică online; aceștia nu îți sunt datori cu nimic.

Problema specifică 3b: „Nou” versus „vechi”

Linux, într-o oarecare măsură, s-a născut din pasiunea hacker-ilor și s-a dezvoltat pe măsură ce a atras tot mai mulți hackeri pasionați. A trecut ceva vreme până când, cu excepția experților în calculatoare, oricine putea să instaleze cu ușurință un sistem Linux funcțional. Linux a fost inițiat „de către experți, pentru experți” Chiar și azi, majoritatea utilizatorilor consacrați de Linux se consideră experți.

Și asta e un lucru bun: e un mare avantaj că, dacă ai o problemă de hardware sau software, sunt mulți experți disponibili să lucreze la soluționarea acesteia.

Dar Linux s-a dezvoltat remarcabil comparativ cu perioada de început. Există distribuții pe care le poate instala aproape oricine și chiar distribuții care pot detecta tot hardware-ul calculatorului direct de pe CD-ul de instalare, fără nicio intervenție. A devenit astfel atractiv și pentru cei mai puțin pasionați dar care sunt interesați de Linux pentru că este imun la viruși și actualizarea este ieftină. Divergențele între cele două tabere nu sunt un lucru neobișnuit. Totuși, e bine de reținut că nu e vorba de răutate; cauza problemelor, de ambele părți, este lipsa de înțelegere.

Pe de o parte, experții pasionați presupun că oricine folosește Linux este la fel de pasionat ca ei. Asta înseamnă că ei se așteaptă la un nivel ridicat de cunoaștere, ceea ce adesea duce la acuzații de aroganță, elitism și nepolitețe; e adevărat că uneori chiar așa este, dar nu întotdeauna. Sună a elitism să spui „Toți trebuie să știe asta” dar este cu totul altceva să spui „Toți știu asta”.

De cealaltă parte se află utilizatorii noi care încearcă să facă schimbarea după ce „o viață întreagă” au folosit sisteme de operare comerciale. Acești utilizatori sunt obișnuiți cu programe pe care oricine (care stă în fața calculatorului) le poate utiliza „scoase din cutie”.

Problemele apar fiindcă primul grup menționat mai sus e format din oameni pentru care este o delectare să-și „desfacă în bucăți” sistemul de operare și apoi să-l „împacheteze la loc” după bunul plac, pe când celorlalți nu prea le pasă cum funcționează un sistem de operare atâta timp cât acesta funcționează.

Pentru o mai bună evidențiere a problemei să ne imaginăm jocul Lego:

Nou: Mi-am dorit o mașinuță de jucărie și toată lumea laudă mașinuțele din Lego. Așa că mi-am cumpărat un set de Lego dar când am ajuns acasă am realizat că în cutie nu am decât o grămadă de piese, rotițe și tot felul de chestii. Unde e mașinuța mea??

Vechi: Trebuie să-ți construiești mașinuța din acele piese. Ăsta-i conceptul Lego.

Nou: Poftim?? Nu știu cum să construiesc o mașinuță. Nu sunt mecanic. De unde să știu cum să asamblez totul?

Vechi: În cutie se află o broșură; acolo îți arată exact cum să asamblezi piesele pentru a obține o mașinuță. Nu trebuie să știi cum să faci, trebuie doar să urmezi instrucțiunile.

Nou: Bine, am găsit instrucțiunile dar o să-mi ia câteva ore! De ce nu îți vând pur și simplu mașinuța ca să nu fii nevoit să o asamblezi singur??

Vechi: Pentru că nu toți vor să facă o mașinuță; din Lego se pot face și alte jucării. Asta-i ideea.

Nou: Totuși nu înțeleg de ce nu se vinde sub formă de mașinuțe pentru ca aia care vor mașinuțe să le poată cumpăra iar ceilalți n-au decât să o dezmembreze, dacă asta vor. În fine, am reușit să asamblez mașinuța dar unele piese se desprind din când în când. Ce să fac cu ele? Să le lipesc?

Vechi: Așa e Lego; e proiectat să se poată dezmembra. Asta-i ideea.

Nou: Dar nu vreau să se poată dezmembra. Tot ce vreau este o mașinuță de jucărie!

Vechi: Păi cine naiba te-a pus să-ți cumperi set de Lego?

Probabil că oricine poate înțelege că Lego nu este pentru cei care nu vor altceva decât o mașinuță de jucărie. Asemenea conversații nu au loc în lumea reală. Întreaga idee Lego este să te distrezi asamblând piesele și să faci orice dorești cu ele. Dacă nu ești interesat să construiești nimic, Lego nu e pentru tine. E cât se poate de evident.

În ce privește utilizarea de lungă durată a Linux-ului, adevărul este același: Linux este un software cu sursă deschisă, complet personalizabil. Asta-i ideea. Dacă nu vrei să-i exploatezi măcar puțin componentele, de ce să te încurci cu el?

Totuși, în ultima vreme se depun eforturi mari pentru ca Linux să fie accesibil și celor mai puțin experți, situație care ar fi similară cu apariția pe piață a unor sisteme Lego pre-asamblate care să fie mai atractive pentru publicul larg; prin urmare, nu vor fi excluse discuții precum cea imaginată mai devreme: începătorii se plâng de existența unor funcționalități considerate de utilizatorii consacrați ca fiind fundamentale și resping ideea de a citi instrucțiunile pentru a face ceva să funcționeze. Dar a te plânge că există prea multe distribuții, sau că un software are prea multe opțiuni de configurare sau că nu funcționează „scos din cutie” este ca și cum te-ai plânge de faptul că Lego poate fi transformat în prea multe modele și să nu-ți convină faptul că poate fi dezasamblat în bucăți și reconstruit în multe alte moduri.

Așadar, pentru a evita problema specifică 3b, reține că Linux-ul de acum nu este Linux-ul din trecut. Cea mai mare și semnificativă parte a comunității Linux, hackerii și dezvoltatorii, iubesc Linux pentru că îl pot configura după bunul plac; nu le place deși trebuie să pună totul cap la cap înainte de-al utiliza.

Problema nr. 4: Creat pentru creator

În industria mașinilor, foarte rar vei vedea că persoana care a proiectat motorul va proiecta și interiorul mașinii: Este nevoie de cineva cu abilitați total diferite. Nimeni nu vrea un motor care doar pare că merge rapid și nimeni nu vrea un interior care funcționează ireproșabil, dar care arată ca naiba. La fel, în industria software, interfața cu utilizatorul (UI), de obicei, nu este creată de cei care scriu software-ul.

Dar în lumea Linux-ului, nu se prea întâmplă la fel: Proiectele sunt de obicei creația unui singur om. El face totul singur, astfel nu este nevoie de caracteristici “prietenoase cu utilizatorul (user-friendly)”: Utilizatorul știe totul despre software, deci nu are nevoie de ajutor. Vi este un bun exemplu de software creat pentru utilizatori care știu deja să-l folosească: Se spune că utilizatori noi sunt nevoiți să repornească sistemul pentru că nu găsesc altă metodă de ieși din vi.

Există o diferență importantă între un programator FOSS și majoritatea programatorilor comerciali: Software-ul creat de către un programator FOSS este creat cu intenția de a fi folosit doar de programator. Rezultatul final s-ar putea să nu fie la fel de “confortabil” pentru utilizatori începători, ei se pot liniști puțin dacă știu că software-ul este creat de cineva care știe ce-i trebuie utilizatorului final: Și el este un utilizator final. Acest lucru este foarte diferit față de programatorii comerciali, care crează software-ul pentru a fi folosit de alți oameni: Ei sunt utilizatori finali necunoscători.

În timp ce vi are o interfață oribilă și neprietenoasă pentru utilizatorii noi, el este încă folosit pentru interfața superbă odată ce știi cum funcționează. Firefox a fost creat pentru oameni care navighează regulat pe Internet. Gimp a fost creat pentru oameni care sunt obișnuiți să modifice fișierele grafice. Și așa mai departe.

Interfețele Linux-ului sunt deseori “un teritoriu minat” pentru începători: În ciuda popularității, vi nu trebuie luat în considerare de un utilizator nou care dorește doar să facă niște schimbări rapide unui fișier.

Problema nr. 5: Mitul „prieteniei cu utilizatorul (user friendly)”

Asta e o mare problemă. Există un termen foarte mare în lumea computerelor, “user-friendly” (prietenos cu utilizatorul). Este și numele unei foarte reușite serii de benzi desenate de pe web. Dar este un termen rău.

Conceptul de bază este bun: Acel software care este creat pentru nevoile utilizatorului. Întotdeauna este folosit ca un singur concept, dar nu este.

Dacă ți-ai petrece întreaga viață lucrând cu fișiere text, software-ul ideal ar fi rapid și puternic, lăsându-te să lucrezi la nivelul maxim cu un efort minim. Scurtăturile din taste ar fi vitale, iar mausul inutil.

Dar dacă lucrezi rar cu fișiere text rar și vrei doar să scrii, ocazional, o scrisoare, nu ai vrea să te încurci cu scurtăturile din taste. Meniurile bine organizate și icoanele din barele de unelte ar fi ideale.

Software-ul creat pentru nevoile primului utilizator nu va fi bun pentru al doilea utilizator și viceversa. Deci, cum pot fi toate programele prietenoase cu utilizatorul dacă nevoile noastre sunt diferite?

Răspunsul simplu: “User-friendly” este un termen impropriu care face o situație complexă să pară simplă.

Ce înseamnă “user-friendly” cu adevărat? “User-friendly” este un software care poate fi utilizat destul de ușor de cineva care nu a mai utilizat niciodată software-ul. Drept urmare a acestei teorii, unele interfețe jalnice dar familiareintră în categoria “user-friendly”.

Sub-problema 5a: Familiar înseamnă prietenos

În marea majoritate a editoarelor de text poți tăia și lipi textul cu ajutorul scurtăturilor Ctrl+X și Ctrl+V. Complet ne-intuitiv, dar toată lumea s-a obișnuit cu ele, așa că sunt combinații prietenoase de taste.

Dacă cineva se apucă de lucrat cu vi și vede că „d” este pentru tăiat textul și „p” pentru lipit, asta nu este considerat un lucru prietenos. Nimeni nu este obișnuit cu asta.

Metoda asta este superioară celeilalte? Da, de fapt este.

Cu metoda Ctrl+X cum tai un cuvânt din document? (fără să folosești mausul!)

Pui cursorul la începutul cuvântului și apeși Ctrl+Shift+Săgeată dreapta ca să selectezi cuvântul.

Apoi apeși Ctrl+X ca să-l tai.

Metoda vi? dw șterge cuvântul.

Dar cum se taie cinci cuvinte cu metoda Ctrl+X?

Pui cursorul la începutul primului cuvânt și apeși Ctrl+Shift+Săgeată dreapta.

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+Shift+Săgeată dreapta

Ctrl+X

Și cu vi?

d5w

Metoda vi este mult mai eficientă și mai intuitivă. „X” și „V” nu sunt comenzi evidente și ușor de memorat pentru „Taie” (Cut) și „Lipește” (Paste), pe când dw – (delete word – șterge cuvântul și p put it back – pune-l la loc) sunt destul de clare. Dar comenzile cu X și V sunt niște scurtături pe care le știm cu toții. Deci vi, deși este clar superior, nu este familiar din punctul ăsta de vedere. Prin urmare, este considerat neprietenos. Familiaritatea este singurul motiv care face ca o interfață asemănătoare celei din Windows să fie considerată prietenoasă. Și, după cum am aflat în problema 1, Linux -ul este implicit diferit de Windows, și , inevitabil, pare mai puțin prietenos decât Windows-ul.

Pentru a evita problemele de genul 5a, tot ce trebuie să faci este să ții minte că „prietenos cu utilizatorul” nu înseamnă obligatoriu „cu ce sunt eu obișnuit”. Încearcă să faci totul așa cum făceai și înainte, și dacă nu merge așa, încearcă să rezolvi problema cum ar face un începător .

Sub-problema 5b: Ineficient înseamnă prietenos

Trist, dar inevitabil. Paradoxal, cu cât încerci mai mult să descoperi funcțiile unei aplicații, cu atât mai prietenoasă pare că devine.

Asta din cauză că „prietenia” este adăugată unei interfețe utilizând „indicii” simple și vizibile – cu cât mai multe, cu atât mai bine. La urma urmei, dacă un începător total în ale calculatoarelor este pus în fața unui editor de text WYSIWYG („ce vezi asta vei și obține” – informațiile afișate pe ecran sunt aproape identice cu cele ce vor fi obținute la final) și i se cere să scrie un mic text cu caractere aldine, ce va face cel mai probabil:

•.va ghici că „Ctrl+B” este combinația standard

•.va căuta indicii și va încerca să dea click pe meniul Edit. Dacă nu merge așa, va încerca altă opțiune probabilă de pe bara de meniu: Format. Noul meniu are o opțiune Format care sună promițător. Și gata! Uite opțiunea Aldin (Bold). Succes!

Data viitoare când mai aveți treabă cu editoarele de text încercați să faceți totul cu ajutorul meniurilor. Fără scurtături, fără bara cu pictograme. Meniuri și atât. O să vedeți că o să vă „târâți” pentru că fiecare sarcină va cere o grămadă de apăsări de taste/clickuri de maus.

Proiectarea „prietenoasă” a software-ului în modul acesta e ca și cum ai pune roți ajutătoare la o bicicletă. Poți începe să o folosești imediat, fără să ai nevoie de experiență sau îndemânare. Este perfect pentru un începător. Dar nimeni nu crede că toate bicicletele ar trebui vândute cu roți ajutătoare. Dacă ai primi o bicicletă de asta, pun pariu că primul lucru pe care-l faci este să-i dai jos roțile ajutătoare pentru că sunt inutile și te-ncurcă. Odată ce-ai învățat să mergi cu bicicleta, roțile ajutătoare sunt inutile.

La fel, mare parte din software-ul pentru Linux este proiectat fără „roți ajutătoare” – este proiectat pentru utilizatori care au niște deprinderi de bază. La urma urmei nimeni nu e începător pentru totdeauna: ignoranța are viață scurtă, dar cunoașterea este veșnică. Așa că software-ul este proiectat pentru majoritate.

Asta poate părea o scuză: la urma urmei MS Word are doar meniuri prietenoase, are și bare de unelte cu butoane, are și scurtături din taste… ce-i mai bun din tot ce este, nu? Prietenos și eficient.

Totuși, trebuie să privim asta dintr-o altă perspectivă: în primul rând, chestiile practice: crearea de meniuri, bare de unelte, scurtături, toate înseamnă multă programare, iar dezvoltatorii Linux nu prea sunt plătiți pentru timpul lor. În al doilea rând, nu se ține seama de utilizatorii avansați: foarte puțini dintre cei care lucrează cu text la nivel profesional utilizează MS Word. Ați văzut vreodată un programator care folosește MS Word? Gândiți-vă câți folosesc emacs și vi.

De ce? În primul rând, pentru că un comportament „prietenos” al software-ului elimină, pe de altă parte, o parte din eficiența acestuia, ca în exempul cu „taie și lipește” de mai sus. În al doilea rând, mare parte din funcțiile MS Word este îngropată în meniurile pe care trebuie să le folosești: Doar funcțiile cele mai utilizate au butoanele ale utile pe bara de sus. Funcțiile mai puțin utilizate, dar vitale pentru utilizatorii avansați, pur și simplu cer prea mult timp până le găsești.

Totuși e bine de știut și ținut minte că de multe ori, pentru software-ul din Linux sunt disponibile „roți ajutătoare” ca „suplimente/extra opțiuni”. Poate nu sunt prea evidente la prima vedere, dar de obicei sunt disponibile.

De exemplu, mplayer. Dacă scrii mplayer nume_fișier poți să vezi un film. Derulezi înainte și înapoi prin film cu tastele săgeți sau PageUp/PageDown. Nu e prea „prietenos” pentru utilizator, dar, dacă o să scrii în linia de comandă gmplayer nume_fișier, o să apară interfața grafică, cu toate butoanele ei frumoase, familiare și prietenoase.

Sau, alt exemplu, extragerea unui CD audio și conversia în mp3 (mp3 ripping) sau Ogg: în linia de comandă poți folosi cdparanoia, apoi îți trebuie un soft de codare… e cam multă bătaie de cap, chiar dacă știi exact cum se folosesc programele alea. Așa că mai bine descarci și instalezi ceva ca Grip. O interfață grafică pentru cdparanoia și softuri de codare, ușor de folosit, are chiar și suport pentru CDDB ca să-ți denumească automat fișierele extrase.

La fel este și cu DVD-urile: dacă vrei să convertești un DVD într-un fișier video (DVD ripping) o să fie un coșmar, ai o grămadă de opțiuni pe care trebuie să i le „spui” lui transcode. Dar există dvd:rip, cu interfață grafică, și rezolvă totul mult mai simplu.

Deci, pentru a evita problema 5b, țineți minte că „roțile ajutătoare” sunt de obicei opțiuni suplimentare în Linux mai degrabă decât să fie oferite automat cu programul principal. Și, câteodată, „roțile ajutătoare” pur și simplu nu pot fi incluse în program.

Problema 6: Imitație versus convergență

Un argument frecvent al celor care descoperă că Linux-ul nu este o clonă de Windows, așa cum se așteptau, este că Linux-ul a încercat (sau ar fi trebuit să încerce) să fie o clonă chiar de la începuturile sale. Iar cei care nu recunosc asta și încearcă să facă Linux-ul să semene cât mai mult cu Windows-ul greșesc mult. Aceștia aduc o mulțime de argumente în favoarea teoriei lor:

Linux-ul a trecut de la linia de comandă la interfața grafică, o încercare clară de a copia Windows-ul

Frumoasă teorie, dar falsă. Sistemul original de ferestre X a fost făcut public în 1984, ca succesor al sistemului W portat pe Linux în 1983. Windows 1.0 a fost publicat în 1985 și nu a ajuns prea departe decât la versiunea 3.0, în 1990, – moment la care sistemul X ajunsese la versiunea X11 de mult, versiune utilizată și acum. Linux-ul însuși nu a fost creat decât în 1991. Deci Linux-ul nu a creat o interfață grafică pentru a copia Windows-ul, pur și simplu a utilizat una care exista cu mult înaintea Windows-ului.

Windows 3 a deschis drumul pentru Windows 95 – aducând un număr impresionant de schimbări ale interfeței grafice, schimbări neegale nici de Microsoft până acum. Avea multe caracteristici noi și inovatoare: funcția trage și lipește (drag & drop), bare de sarcini și altele. Normal, toate acestea au fost preluate de Linux.

De fapt…nu. Toate astea existau înainte ca Microsoft să le utilizeze. NeXTSTeP, mai ales, a fost o interfață grafică foarte avansată (pentru vremea ei), apărută cu mult înainte de Windows 95 – versiunea 1 a apărut în 1989, iar versiunea finală în 1995.

OK, OK, deci Microsoft nu a inventat caracteristicile astea care fac parte din aspectul grafic din Windows. Dar a creat un aspect grafic pe care Linux a încercat să-l imite chiar de la început.

Pentru a infirma acest mit, trebuie să discutăm despre evoluția convergentă. Adică două sisteme complet diferite și independente evoluează în timp și ajung foarte asemănătoare. Se întâmplă mai mereu în biologie. De exemplu, rechinii și delfinii. Ambele specii sunt (în mod normal) organisme marine cam de aceeași talie și care se hrănesc cu pește. Și unii și alții au aripioare dorsale și pectorale, cozi și forme alungite asemănătoare.

Dar rechinii au evoluat din pești, în timp ce delfinii au evoluat dintr-o specie de mamifere patrupede terestre. Motivul pentru care aceste specii seamănă foarte mult este faptul că au trebuit să evolueze pentru a se adapta cât mai bine la mediul oceanic. Niciun moment, pe parcursul evoluției lor, un delfin nu s-a uitat la rechini și-a zis: „Uauu, ia uite ce aripioare. Sunt foarte bune. O să încerc să fac cumva să-mi crească și mie așa ceva!”

La fel, este perfect normal să te uiți la interfețele grafice simpliste de la începuturile Linux-ului de genul FVWM și TWM, apoi să te uiți la cele moderne ca Gnome și KDE, cu barele lor de sarcini, meniurile și toate ornamentele alea. Și da, e corect să spunem că interfețele grafice de acum din Linux, față de alea vechi, seamănă mult cu cele din Windows.

Dar, la fel e și cu Windows-ul: Windows 3.0 nu avea bară de sarcini. Și meniul Start? Care meniu Start?

Linux-ul nu avea o interfață asemănătoare cu Windows-ul modern. Și nici Windows-ul nu avea. Acum au amândouă. Ce ne spune asta?

Ne spune că dezvoltatorii din ambele tabere au căutat diverse metode de a îmbunătăți interfețele grafice. Și pentru că sunt doar câteva soluții la aceste probleme, au folosit metode asemănătoare. Asemănarea nu implică și nici nu dovedește deloc vreo intenție de imitație. Țineți minte asta și o să evitați complicațiile date de problema nr. 6.

Problema nr. 7: Chestia aia cu FOSS.

Oho, asta provoacă multe probleme. Nu e evident, dar software-ul liber și cu sursă deschisă este o parte minunată și foarte, foarte importantă a ansamblului. Dar e destul de complicat pentru unii să înțeleagă cât de diferit este FOSS (software-ul liber și cu sursă deschisă) față de software-ul proprietar.

Am vorbit deja de unele exemple: oamenii care cred că pot cere suport tehnic și altele de genul ăsta. Dar sunt aspecte mult mai profunde.

Declarația-simbol a Microsoft este „Un calculator pe fiecare birou” – se sub-înțelege că fiecare calculator va rula Windows. Și Microsoft și Apple vând sisteme de operare, și ambele încearcă din răsputeri să facă pe cât mai mulți oameni să utilizeze produsele lor. Sunt niște afaceri și trebuie să câștige bani.

Pe de altă parte, există FOSS. Care, chiar și-n zilele noastre, este în totalitate non-comercial.

Înainte să săriți să-mi spuneți de Red Hat, Suse și restul: da, știu, ei „vând”Linux. Știu că toți ăștia ar vrea ca Linux-ul să devină sistemul universal, mai ales dacă va fi versiunea lor. Dar nu confundați furnizorul cu producătorul. Nucleul Linux nu a fost creat și nici nu este întreținut de vreo companie sau de oameni în căutarea vreunui profit .Uneltele GNU nu a fost creat și nici nu este întreținut de vreo companie sau de oameni în căutarea vreunui profit. Sistemul de ferestre X…păi cea mai populară implementare a lui este xorg, iar partea cu .org ar trebui să vă spună totul. Aplicații pentru calculator: Păi ați putea spune așa: KDE este comercial, că e bazat pe Qt. Dar Gnome, FluxBox, Enlightenment, etc., toate sunt non-profit. Sunt oameni care vând Linux, dar sunt doar o minoritate.

Cu cât crește numărul de utilizatori ai aplicațiilor proprietare, cu atât crește profitul firmei care le produc. Dar nu așa stau lucrurile și cu FOSS. Nu există niciun avantaj direct pentru niciun dezvoltator FOSSdacă sunt mai mulți utilizatori. Avantaje indirecte, da, sunt: mândria personală, un potențial mai mare de a găsi defecte în program, posibilitatea mai mare de a atrage noi dezvoltatori, posibilitatea de a primi o ofertă pentru un loc de muncă mai bun, ș.a.m.d.

Dar Linus Torvalds nu face niciun ban din numărul mai mare de utilizatori Linux. Richard Stallman nu face niciun ban din numărul mai mare de utilizatori a aplicațiilor GNU. Toate serverele alea care merg cu OpenBSD și OpenSSH nu dau niciun ban în conturile proiectului OpenBSD. Și așa ajungem la cea mai mare problemă legată de utilizatori noi și Linux.

Își dau seama că nu sunt doriți.

Utilizatorii noi vin spre Linux după ce și-au petrecut toată viața cu un sistem de operare unde nevoile utilizatorului sunt în centrul atenției, unde „prietenos cu utilizatorul” și „accentul pe client” constituie un veritabil Sfânt Graal. Apoi, brusc se trezesc cu un sistem de operare care încă se bazează pe fișiere man, linie de comandă, fișiere de configurare modificate manual și Google. Și dacă se plâng, nu li se promite ceva mai bun sau nu sunt compătimiți: sunt dați pe ușă afară.

E o exagerare, desigur. Dar așa cred mulți dintre potențialii utilizatori Linux când nu reușesc să facă trecerea la Linux.

Ciudat, dar FOSS este o metodă foarte egoistă de dezvoltare de aplicații: oamenii lucrează doar la ce vor, când vor. Mulți nici nu văd de ce ar trebui să facă Linux-ul mai atrăgător pentru utilizatorii ne-experimentați: deja el face ce vor ei, ce contează că nu e bun pentru alții?

FOSS seamănă foarte mult cu internetul: nu plătești autorul unui sait/program să-l descarci și să-l citești/instalezi. Banda largă la discreție/interfețele prietenoase nu prezintă interes pentru cineva care are deja bandă largă/știe să utilizeze aplicația. Bloggerii/dezvoltatorii nu au nevoie de mulți cititori/utilizatori pentru a-și justifica scrisul/liniile de cod. Sunt mulți oameni care fac bani din asta (FOSS), dar nu după metoda „ăsta-i al meu, și dacă-l vrei, banu’ jos”, metodă foarte la modă printre firme. Banii se obțin din servicii ca suportul tehnic/comerțul electronic.

Pentru Linux nu contează cota de piață. Nici nu are clienți, acționari sau termene-limită. Linux-ul nu a fost creat pentru bani. Linux-ul nu are ca scop să devină cel mai popular și răspândit sistem de operare de pe planetă.

Tot ce vrea comunitatea linux este să creeze un sistem de operare gratuit, liber, complet și foarte bun. Dacă asta va duce la o popularitate foarte mare a Linux-ului, cu atât mai bine. Dacă din asta Linux-ul va avea cea mai prietenoasă și intuitivă interfață grafică din toate timpurile, cu atât mai bine. Dacă Linux-ul va ajunge baza unei afaceri de multe miliarde de dolari, cu atât mai bine.

E bine, dar nu ăsta e scopul. Scopul este ca Linux-ul să devină cel mai bun sistem de operare pe care-l poate face comunitatea. Nu pentru alții. Pentru ea. Amenințările frecvente de genul „Linux-ul nu va cuceri niciodată piața dacă nu face asta și asta” sunt pur și simplu irelevante. Comunitatea Linux nu încearcă să cucerească piața. Nu le pasă dacă Linux-ul de destul de bun ca să-l pui și tu pe calculator atât timp cât este destul de bun să rămână la ei pe calculator. Sunt mulți care urlă că urăsc Microsoft-ul și susțin Linux-ul, sunt mulți care fac bani din aplicații FOSS, dar sunt totuși o minoritate.

Asta vrea comunitatea Linux: un sistem de operare care poate fi instalat de cine vrea cu adevărat să-l instaleze. Dacă vrei să treci la Linux, mai bine întreabă-te mai întâi ce vrei tu cu adevărat.

Dacă vrei un sistem de operare care să nu fie ca un șofer care te duce cu mașina, ci îți dă ție cheile și te pune pe scaunul șoferului pentru că se așteaptă ca tu să știi ce faci: treci la Linux. O să-ți ia ceva timp să înveți cum se utilizează, dar odată ce-ai învățat, o să ai un sistem care o să joace după cum îi cânți tu.

Dacă vrei Windows-ul, dar fără viruși și problemele de securitate: informează-te, instalează un firewall bun, un anti-virus bun, schimbă IE cu un alt navigator mai sigur; și actualizează mereu sistemul. Sunt oameni (printre care și eu) care au folosit Windows de la 3.1 la XP fără să aibă probleme cu virușii sau alte programe „rele” de genul ăsta și la fel poți face și tu. Nu trece pe Linux. Te va dezamăgi profund pentru că nu este ce vrei tu.

Dacă vrei cu adevărat siguranța și puterea unui sistem bazat pe Unix dar orientat către client și cu o interfață de renume mondial, ia-ți un Mac OSX, e grozav. Dar nu trece la Linux. Nu va face ce vrei tu să facă.

Problema nu se pune așa: „De ce aș vrea eu Linux?” ci se pune așa: „De ce m-ar vrea Linux-ul pe mine?”  

13 comentarii la “Linux nu este Windows !

    1. Dar foarte mulți fac comparații de genul: In Windwos se face aia, pe când în Linux nu etc… Lipsa acută de informație duce la crearea de confuzii și de aceea am publicat acest articol și am să-l promovez cât pot eu de mult.Astfel, fiecare o să-și poată alege sistemul de operare care îi satisface cel mai bine nevoile, o să înțeleagă mai bine scopul unui sistem de operare și o să se bucure mai mult de performanțele calculatorului propriu.

      1. atunci cand te obisnuiesti cu o anumita structura a programelor, cauti chiar si pe alta platforma sa fie identic…evident ca este greu sa fie asa, iar utilizatorul de zi cu zi…e nemultumit si spune ca este greu de folosit x sau y.
        probabil ca n-are experienta necesara…

        1. Cunosc și multe cazuri în care chiar oameni cu experiență în folosirea unui anumit sistem de operare, au parcă ochelari de cal și nici nu vor să audă și de altceva în afară de ce știu ei

  1. Stii care cred eu ca e cea mai mare diferenta, care inca imi da batai de cap? Faptul ca X-ul la fereastra pe Ubuntu e in stanga si pe Windows e in dreapta.

    Si eu folosesc Ubuntu 🙂 dar am si Windows. Nu pot trece 100% pe Linux, desi as vrea. Inca exista problema cu drivere la unele componente. De exemplu, pe laptop merge, pe desktop nu merge ok.

    Oricum, poate mai scrii articole care sa inspire utilizatorii de Windows sa incerce macar Ubuntu sau alte versiuni de Linux (se poate fara instalare, doar de pe CD-DVD).

    1. X se poate muta dacă doreşti 🙂 Dar dacă foloseşti Unity te va încurca ! Cât despre articol, este doar o traducere realizată de colegii din comunitatea Ubuntu Romania, eu doar am publicat- o. Mulţumesc pentru vizită.

  2. interfata kde nu mi-a placut niciodata. prefer ubuntu fara discutii. pe sistemele mai vechi care nu „duc” ubuntu, Lubuntu merge ca uns.

    1. Tocmai ai subliniat frumusețea lumii Linux: Alegi ce interfață îți dorești, alegi un sistem de operare care se potrivește sistemului hardware pe care îl deții și toate acestea sub umbrela licențelor open-source. Ești liber!

  3. Ai subliniat foarte bine, de ce ar trebui ca eu sa folosesc un program nou, pe care trebuie sa-l invat, cand pot sa-l folosesc pe acelasi, cu care imi fac treaba. Pana la urma nu degeaba e vorba aia: cel mai scurt drum e ala pe care il stii.

  4. Nenea Cornel… nu vreau sa te supar, dar ti-a scapat un rand din aceast post. Si eu am lucrat mult la aceasta traducere. Chiar daca nu am tradus, dar am rezolvat alte probleme (cum ar fi fisierul de html configurat pentru toate browserele si limba romana sa o afiseze corect). Daca nu ma crezi uite aici versiunea originala.

Orice opinie este binevenită

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.