Ne descompunem încet și sigur. Totul începe cu descompunerea mentală. O eroziune de gânduri și idei ce te macină încet, încet fără să îți dai seama ce se petrece.

Și când începi sã conștientizezi acest fapt, te amăgești și cauți soluții. Un sfat de la un prieten, o vorbă bună de la un cunoscut, un strop de iubire de la cel de lângă tine, o expertiză de la un specialist, toate sunt , așa speri,posibile remediu. Și continui să crezi cã va fi bine.

Dar în momentul în care observi că această descompunere mentală se transformă in descompunere fizică, realizezi de fapt că este prea târziu. Pentru că tot ce te macină pe interior se va reflecta în exterior. Și acest lucru lasă urme adânci, de neacoperit.

Un smoc de păr alb, un rid ce îți crestează față, un dinte lipsă, drumul către descompunerea finală este sigur. Și este accelerat de cea mentală.

Așa că trebuie să fim optimiști, ne vom întoarce toți la nimicul din care am fost creați. Unii mai repede, alții mai încet. Descompunerea este iminentă.