Fumul încă se mai ridica dintre zidurile năruite. Resturi de pereți, încă mai stau în picioare, martore la masacrul ce a avut loc .Vântul răscolește molozul, praful este prezent peste tot precum o ceață împiedicând vizibilitatea.Aici a fost un spital, acum este un cimitir. Nu sunt cruci, ci doar resturi de fier, lemn,cărămidă. Pășesc cu atenție, atent la fiecare zgomot, la fiecare umbră. Intru în rezerva destinată tratării soldaților, sau ce a mai rămas din ea. Un birou cu sertarele deschise , dar încă intact, stă răsturnat pe o parte. Câteva fragmente de hârtie îmi atrag atenția. Le ridic cu grijă, sunt firave, rupte, dar parcă au viață. Acel scris ordonat , cu bucle frumoase, rotunde, mi-au vrăjit privirea.
Citesc cu glas tare câteva fragmente:
” Astăzi mamă mi-am adus aminte de copilărie, mi-am adus aminte de tine. Da, mi-am adus aminte cum mă strigai de la fereastră să intru în casă, să vin la masă. Dar eu, un neastâmpărat, nici gând să îmi las tovarășii de joacă, mai ales acum în toiul ” Pac-Pac-ului”. Alergam cu țevile de plastic în mână și cu cornetele de hârtie la brâu ca niște adevărați soldați. Mereu mă certai și îmi spuneai să pun mâna pa carte, și să las joaca de-a războiul, că nu este de viitor. Mai bine inginer, decât militar. Mai bine constructor, decât criminal. Dar eu aveam vise mari, mă vedeam general, mă vedeam cucerind imperii. Eu, cuceritorul! „
„Nu v-am ascultat dragi părinți, am avut ambiție, încăpățânare, determinare.Dar cred că ați fost mândri de mine atunci când am depus jurământul la școala de ofițeri, școala de luptă cum îmi place să-i spun. Am văzut acest lucru în chipul tău împietrit tată, am văzut acest lucru în lacrimile tale mamă. Am devenit ofițer! Eu, cuceritorul!”
„Nu știu cum am ajuns în această lume prăfuită și sinistră. Peste tot numai sărăcie, boală, nisip.Ce căutăm noi aici? Dacă stăm să judecăm corect, nu este războiul nostru! Și totul pentru un litru de petrol! Am intrat în urzeala jocurilor celor mari, păpușarii, și executăm ordinele ca niște păpuși. Vânăm iluzii, vânăm stafii. Inamici? Mă apucă râsul! Credeam că vom da piept cu necruțători, cu fanatici, cu supersoldați! Eram pregătiți sufletește pentru cele mai crâncene bătălii! Dar am primit doar niște umbre, niște sărmani care doar își apără puținul pe care îl au. Atât! Am intrat în jocurile foamei, am intrat în jocurile sărăciei. Și eu eram mândru,! Eu, cuceritorul!
„Stau pe patul ăsta de spital și din nou mă străfulgeră acea amintire a copilăriei. Mi-a plăcut să mă joc ” Pac-Pac” și uite ce am obținut! Un picior în minus! Un coleg în minus! Numai minus pe toată linia! Am visat să devin soldat, m-am pregătit pentru acest lucru încă de mic și ce am ajuns ? O legumă pe un pat de spital! O umbră! Singur,cu durerea mea, cu sufletul rănit! Ca o ironie a sorții, singura mea evadare din această lume este cartea găsită aruncată pe aleea spitalului. Ruptă, prăfuită, cu foi lipsă . Scrie despre război! O răsfoiesc zilnic și plâng. Ce am ajuns! Eu, cuceritorul!”
Adun fragmentele de pe jos, le strâng cu atenție,le pun în buzunarul de la piept.O mică comoară, o amintire a unui soldat, un strop dintr-un suflet. Mă grăbesc să părăsesc ruinele spitalului de campanie și cu pași repezi mă îndrept spre elicopterul ce ne așteaptă. Încă odată îmi arunc privirea spre mormanul acela de moloz. Îmi vine în gând acele fragmente de viață scrise pe hârtie.Un fior îmi străbate spatele și mă face să îmi strâng arma la piept. Eu, cuceritorul!
Articol scris pentru SupreBlog 2013.