General

Explorați grădina carpatică

Sub sloganul „Explore the Carpathian garden” am cheltuit milioane de euro pentru promovarea României peste hotare. Nu prea s-au îmbulzit turiștii pe la noi, dar câțiva au avut curajul și au plecat în aventura vieții lor. Sunt prea multe exemple negative, dar 3 dintre ele mi-au atras atenția.

Primul, și cel mai important cred, este atacul cu pietre asupra Orient Expresului. Oameni cu posibilități financiare consistente au cheltuit mii de euro pentru această călătorie. Toate bune și frumoase până au ajuns în România. La sosire au fost întâmpinați cu pâine și sare, iar la plecare , conform unui obicei străvechi românesc, au luat o piatră în gură, pardon în geam, pentru a nu uita pe unde au trecut. Oamenii aceia sunt plini de bani și la propriu și la figurat. Oricând pot lua o decizie de a investi într-o țară pornind de la o impresie plăcută făcută de oamenii pe care i-au întâlnit. Sigur că acum am foști puși pe lista neagră a acestor oameni.

Pe locul doi și trei sunt două întâmplări asemănătoare. Un grup de turiști aflați pe biciclete au fost atacați, jefuiți și bătuți. Unii erau germani, iar ceilalți ruși. Nu contează naționalitatea, dar sigur că vor avea numai lucruri ” plăcute’ de povestit când vor ajunge acasă. Sigur și aceștia ne vor ocoli pe viitor și vor sfătui și pe alții să facă la fel.

Concluzie? Dacă vreți aventură, bătaie, furturi, drumuri neasfaltate, servicii ca-n evul mediu și mentalități de meltean , atunci sunteți invitați să „Explorați grădina carpatică „!

Atenție cad bolovani (sau se aruncă)!

4 comentarii la „Explorați grădina carpatică

  1. Ce porcarie de tara. Mi-a placut articolul, dar totusi, cei care intra pentru prima data pe hotarele noastre (gen turisti, oameni de afaceri) ar trebui totusi sa-si asume niste riscuri si sa se documenteze inainte de a pleca dezamagiti din Romania, asa se va intampla in cel putin urmatorii 5 ani zic eu…

    1. România e o țara superbă, n-aș pleca de aici, problema mare sunt oamenii. Pe lângă cei excepționali sunt și niște specimene lipsite de cultură, morală și bun simț care nu știu cum naiba fac și ies mereu în față, ne terfelesc numele și ne fac de râs.Păcat!

  2. Este rusinos ce se intampla. Din cauza unei anumite categorii sociale ne vedem nevoiti sa induram toti aceasta rusine. Au toate motivele sa ne ocoleascatara si sa duca mai departe vestea despre ospitalitatea romanilor. :((

Orice opinie este binevenită

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.