General

Ecologie la fără frecvență

protest rosia montana

protest rosia montanaÎn ultimul timp am tot văzut manifestări și proteste pe teme de ecologie. Toate au plecat de la subiectul zilei, și anume proiectul Roșia Montană. Mii de oameni au ieșit în stradă, unii militând pentru proiect, iar alții, cei mai mulți, contra. Eu unul sunt contra proiectului, dar nu vreau să îmi public aici motivele care m-au făcut să adopt acestă poziție. Precizez doar că motivul numit „ecologie ” este printre ultimele din lista mea de motive.

Dar să revenim la subiect. Sunt de acord că atunci când nu îți convine un lucru să   îți spui liber opinia, să acționezi, să protestezi. Așa fac în ultimul timp protestatarii din Piața Universității și din alte localități din țară.Punctul lor comun în lupta lor este cuvântul ” ecologie”. Toți susțin sus și tare acest fenomen, toți pretind că se luptă pentru binele naturii, și implicit al nostru.

Sunt de acord cu aceste principii, dar nu cred că cei prezenți la aceste manifestări se pot numi ecologiști. Majoritatea vin la proteste ca la un concert sau ca la o plimbare. A devenit o modă, e ” cool” sa fii contra. e ” mișto ” sa te dai cu bicla și să susții că ești ” verde”. Am câteva nelămuriri și aș dori , nu cred că se va întâmpla, să mă lămurească unii dintre cei prezenți acolo.

1) Dacă majoritatea protestatarilor folosesc sticlele de plastic pentru a se face auziți, le aruncă apoi la tomberonul destinat materialelor de plastic? 

E o întrebare prostească adresată unora care se ocupă de ecologie, ei întotdeauna aruncă sticlele de plastic la tomberonul aferent, iar unde acestea nu există, le strâng în saci și le transportă în locurile special amenajate. Apoi, deoarece „armele” trebuiesc reîncărcate, dis de dimineață dau o fugă pe malul oricărei ape curgătoare sau stătătoare din România, adună sticlele de plastic ce le colmatează , apoi seara trec din nou la proteste și reiau ritualul de reciclare.

2) Dacă majoritatea protestatarilor folosesc pancarte de carton pentru ași putea face vizibile cerințele, le aruncă apoi la tomberonul destinat materialelor din hârtie?

Altă întrebare nesimțită și mi-o asum. Majoritatea celor care participă la aceste manifestații, de obicei la sfârșitul săptămânii, participă la acțiuni de replantare de arbori în zonele ce au fost defrișate abuziv. Doar ei cunosc faptul că, pentru o tonă de hârtie se taie aprox 17 copaci, iar pancartele sunt utile în acțiunile de protest, iar hârtia este folosită pentru memoriile adresate săptămânal către autoritățile care au puterea să oprească aceste defrișările abuzive.

3) Având în vedere că acești protestatari sunt oameni ca și noi, și implicit produc gunoi, mă întreb: Câți dintre aceștia își  selectează gunoiul produs acasă?

Am greșit, din nou, îmi cer scuze! Fiecare dintre ei au minim 3 saci de gunoi acasă, îi aruncă numai în locurile special amenajate, iar atunci când nu au avut unde, au făcut petiții și sesizări până au obținut acest lucru.

Concluzie:

Acest articol aste unul tendențios, care nu are nici o legătură cu realitatea. Doar atât mai vreau să spun : Ecologia nu se face la fără frecvență. Nu se face doar de ochii lumii, doar pentru spectacol.

Îmi cer scuze celor care cu adevărat se ocupă de ecologie și poate se vor simți jignit de aceste rânduri. Nu lor li -se adresează acest articol. Pentru ei am toată stima, tot respectul și atunci când întâlnesc asemenea oameni mă înclin în fața lor.

Sursa foto

 

4 comentarii la „Ecologie la fără frecvență

  1. La punctul 2 am o întrebare!
    Unde se mai fabrică hârtie în România?

    Că stuful regenerabil,an de an, mai bine îl exportăm pe bani puţini

  2. Mai erau unii cu „nu ne vindem țara, e aurul nostru…” etc etc. Oricum, majoritatea de acolo protestează, dar nu știu nici ei prea bine pentru ce protestează. Mie așa mi s-a părut.

Orice opinie este binevenită

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.