Așa cum am promis ieri, azi a venit timpul să vă spun povestea celor 3 proști. Timp de 5 zile nu am avut acces la internet din cauza lor, iar „deșteptelefon” nu am. Așa că am stat , am stat și am fiert la foc mic, dar să nu mă lungesc cu vorba, iată faptele:
Primul prost. Magazioner și administrator de rețea(una mică de intreprindere). Infatuat, îngâmfat, arogant.Profitând de lipsa de cunoștințe tehnice ale șefului a devenit un „mic dumnezeu” pentru acesta în ceea ce privește lumea aceasta a calculatoarelor. Însă unii se și mai pricep și din când în când îi mai dau peste nas și asta nu-i prea convine.
La fel am făcut și eu, observând o mare gaură în securitatea rețelei, mi-am permis să îi dau niște sfaturi,. Evident nu ma băgat în seamă. după câteva zile problema era și mai mare, iar eu nu am ce face și copiez 2 fișiere fără importanță (doar pentru a-i demonstra că există acea problemă )și i-le trimit prin e-mail.
Pe principiul că dacă te cerți cu mine și eu am un frate la Electrica, rămâi fără curent acasă, acesta era prieten bun cu patronul rețelei de internet la care eram conectat acasă. Vin seara acasă și…..fără rețea! Pun mâna pe telefon și dau de……
Al doilea prost. Îmi răspunde la telefon,dau bună seară , îmi dă buna seara și ii pun întrebarea: -Probleme cu netul? Răspuns: Te-am deconectat pentru că folosești rețeaua pentru lucruri ilegale!
M-am scărpinat în ureche, dar nu era înfundată. – De unde și până unde a-ți ajuns la această concluzie ? -Păi, mi-a zis mie ” primul prost ” și până mâine când nu ne vedem și nu lămurim problema,netul rămâne oprit.
Asta e mi-am zis, am căutat contractul l-am citit și recitit, dat nu am văzut vreo virgulă pe care aș fi încălcat-o.Urmează întâlnirea.
Uite contractul (timp de 6 ani nu a fost nici măcar o mică problemă, nici din partea mea, nici din partea lui ), se uită la mine și îmi spune:
-Nu mă interesează hârtia aia, dacă „primul prost ” a spus că ai făcut lucruri ilegale atunci tu vei rămâne deconectat!
-Du-te……………………….. am zis eu și pun mâna pe telefon sa caut alternative, așa am ajuns la :
Al treilea prost. Este vorba de patronul firmei de la care am acuma net. De ce îl consider prost? Pentru ca are un serviciu de relații cu clienții de toată jena și că organizarea este jalnică.
Telefoane peste telefoane, același răspuns: -Echipa de cablări lucrează dimineața, iar după amiaza se fac intervenții. Deci, după ora 18 doar cu noroc se poate, dacă au vreo ” fereastră „. Și au trecut 4 zile de nervi și așteptări.
Aseară le-am reperat mașina, i-am interpelat și într-un final la ora 21:00 au reușit să îmi vâre un cablu în calculator.
Ca o concluzie: Bine că prostia nu-i contagioasă că am avea spitalele pline!
Sursa foto
4 comentarii la „3 proști”
Vezi? Dacă faci pe deşteptul, proştii îţi arată că unde-s doi puterea creşte.
În tot cazul, eu aş fi reclamat la OPC reţeaua de cablu care m-a deconectat fără motiv.
Nu merită! Ar deveni prea importanți dacă iar căuta și OPC-ul, iar eu cu proștii nu mai vreau să am treabă. Îi las în legea lor, oricum fiecare pasăre pe limba ei piere, iar după cum se prezintă situația se pare că nu o mai duc mult.
Las deoparte cuvintele scrise greşit din articol, dar mă întreb unde naiba se mai practică astfel de lucruri pe meleagurile noastre? Şi vorbea celui de dinaintea mea, de ce-ai stat cuminte 4 zile fără să chemi OPC-u’? Tu ai spus, contractu’ era respectat la virgulă din partea ta. Deci?
în alea 4 zile mi-am bătut capul cu al treilea prost :)!
Mulțumesc pentru atenționare, am să mă corectez.