Archives for 

proză

Paharul gol

Firicele de praf se jucau zglobii în razele luminii ce pătrundea printre jaluzelele vechi. Din paharul ce stătea răsturnat pe masa, se scurgea ultima picătură de vin. La fel, printr-o mișcare leneșă, s-a scurs și mâna pe lângă corpul inert ce stătea aruncat pe fotoliu.

Tâmplele îi zvâcneau. Un vertij de sunete, culori și râsete îi traversa creierul. Nu știa unde se afla și se chinuia să își deschidă ochii. O palma pe umăr, grea, apăsătoare, îl aduse în simțiri. ”Hai noroc!” îi spuse vocea de lângă el și instinctiv a luat paharul de pe masă și îl bău dintr-o înghițitură.

Ce oare se întâmplase? Toți prietenii lui erau acolo, toți erau veseli, toți dansau. Erau toți! Chiar și cei pe care îi credea de mult pierduți. Și toți erau cu zâmbetul pe buze! O fi de la băutură? Și ce dacă? Dacă ăsta era medicamentul pentru toate eșecurile din ultimul timp, asta e! Și cu o mână tremurătoare își umplu din nou paharul. ”Hai noroc!”

O lacrimă se prelinse pe obrazul gălbui. Un rictus care semăna cu un zâmbet îi schimonosea chipul. O zvâcnire involuntară îi făcu mâna să tresară, iar masa se mișcase ușor.
Ca într-un film redat cu încetinitorul, paharul gol alunecă de pe masă și se făcu țăndări.

La fel și sufletul lui gol.