Amalgam de senzații

Suntem deseori puși în situația de a încerca senzații noi. Câteodată ne plac, ne surprind, iar câteodată ne provoacă repulsie. Însă ce este de remarcat și demn de reținut în aceste situații este faptul că simțim. Simțim, deci suntem vii, suntem conectați la lumea din jur, suntem ancorați în real.

A simți devine sinonim cu a trăi. Și atunci când simți mai multe senzații în același timp, poți spune că trăiești mult mai interns în acea clipă. Ocazii se ivesc mereu, numai trebuie să știm să le observăm și să profităm de ele. De ce? Exact pentru ce am spus mai sus. Trebuie să trăim, trebuie să experimentăm , trebuie să căutăm noul. Dacă ne plafonăm numai la ce cunoaștem în prezent, aici vom rămâne, la stadiul în care suntem acum. Trebuie să evoluăm și trebuie să căutăm motive și soluții pentru a evolua. Acesta este cursul firesc al naturii umane.

Dacă nu găsim senzații noi, le putem inventa. Avem capacitatea de a inventa lucruri și obiecte care să ne producă acele senzații noi de care avem nevoie. Multe din aceste obiecte sau lucruri crează senzații multiple, care se amestecă și capătă noi sensuri și evoluează de sine stătător. Devine o senzație hibrid.

Sunt sigur că ați condus sau că ați călătorit cu o mașina. Un lucru banal. Dar oare este așa? Ce senzații ați trăit în timpul acestei experiențe? Sau a fost doar încă o banală plimbare cu mașina? Cum putem să schimbăm acestă banalitate cu o experiență de neuitat? Simplu ! Inventăm! Exemple?

Senzația de putere . Folosind inteligent un banal motor de 1,8l, dar pus într-o mașină echilibrată ,ușoară și cu un profil aerodinamic bine studiat, puterea de accelerare crește la nivelul unui motor  de 2 l ! Cui nu-i place acea apăsare în scaun dată de puterea unui motor? Sau nu ați încercat-o ? Și dacă această senzație se poate obține cu un motor mai economic, nu este un lucru bun? Aici a intervenit inovația!

Am vorbit de putere și de motoare și  implicit vă duceți cu gândul la zgomot. Motoare zgomotoase, tobe sparte, fum, scârțâit de roți. Senzații nu? Dar dacă acest lucru ne stresează? Inventăm! Exemplu?

Senzația de liniște. Ești obosit după o zi lungă de muncă, obosit după o noapte agitată. obosit după o ceartă, obosit de probleme de zi cu zi.Totuși trebuie să te urci în mașină, fie să conduci , fie ca simplu pasager. Ultimul lucru care îți mai trebuie este un motor turat! Ai nevoie de liniște! Ai nevoie de o atmosferă calmă! Atunci ai nevoie de un motor electric. Folosit inteligent, îți poate oferi acea relaxare mult râvnită, îți oferă energia psihică necesară pentru a merge înainte și puterea de a face față unor noi provocări. Aici intervine inovația!

Combinând cele două senzații de mai sus, inventăm o nouă senzație, o senzație hibrid: senzația de plutire. Ești deasupra tuturor, detașat de mediul din jur, liniștit, sigur pe tine, dar puternic, energic, viguros. Am obținut un amalgam de senzații, am obținut o nou mod de simțire și implicit am obținut un nou mod de trăire. Acum plutești, nu conduci!

Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Sursă foto

Orice opinie este binevenită

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.